De ziua mea, altcineva are nevoie de cadou

Diana Adela Fundatia Copii in Dificultate
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Și anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie. În loc să îmi faci un cadou, poți dona contravaloarea lui către această cauză.
Proiectul Terapeut cu Codiţă pentru Copii în Dificultate! arată că legătura dintre căţeluşi şi copii poate trece de barielele afecţiunilor neurologice, reprezentând continuarea proiectului pilot dedicat celor 8 copii cu afecţiuni neurologice grave din cadrul Centrului Sfânta Margareta şi are ca obiectiv furnizarea TERAPIEI ASISTATĂ de ANIMALE la nivel de GRUP. Grupurile sunt formate din maxim 3 copii ce suferă de diferite afectiuni neurologice (paralizii cerebrale, tetrapareze spastice, epilepsii, Sindrom Down etc.) Copiii sunt grupati conform criteriilor de dezvoltare mentală, abilităţi specifice, nivel de vârstă şi obiective terapeutice. Prin intermediul Terapiei Asistată de Animale copiii vor avea ocazia să primească iubirea sinceră şi necondiţionată a căţeluşilor de terapie, să îşi dezvolte empatia şi abilităţile de interacţiune, să dezvolte motivaţia intrinsecă.
Împreună suntem mai buni!
Cu drag,
D.
#ziuatarescriepovestea
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul