Alessia Tofan, fetita care s-a nascut sub o stea norocoasa.
Alessia Tofan Fundatia Copii in Dificultate
Alessia Tofan, fetița care s-a născut sub o stea norocoasă.
Probabil sunt multe aspecte care ne influențează viața pe care o trăim: părinții, anturajul, prietenii, împrejurările in care ne gasim si deciziile pe care le luăm după ce cântărim toate informațiile la care suntem atenți.
Alessia este copilul atent și receptiv la tot ceea ce îi oferă viața. Și bine face!
Atentă la școală, curioasă și dornică să ajungă cât mai departe, Alessia obține numai calificative maxime: locul I la Olimpiada de Limba Română, faza națională; punctaje maxime la examenele Cambridge; laurii binemeritați la absolvirea claselor I, II si III; titlul de Elev de Onoare al Avenor College…
Atentă la sfatul mamei, anul acesta Alessia a participat la probele casting-ului pentru filmul Octav, intrând în competiție cu alte peste 800 de fetițe la fel de talentate și frumoase, și la fel de curajoase…
Atentă la povești, la echipă, la resursele pe care are puterea să le mobilizeze și să le cultive, Alessia a câștigat rolul Ana din pelicula Octav, și inima publicului.
Cea mai importantă și cea mai admirabilă atenție de care este capabilă Alessia este însă atenția la nevoile copiilor mai puțin norocoși.
Cu entuziasm si candoare, cu bucurie și dorința sinceră de a ajuta, Alessia a acceptat să se alature campaniei #Jeans4Dreams în calitate de mesager al Copiilor în Dificultate.
Îi mulțumim Alessiei pentru sprijin, pentru pasiunea și dedicarea cu care investește fiecare acțiune la care ia parte.
Sperăm ca vocea ei să fie ascultată cu atenție și mesajul campaniei să ajungă să unească mulți oameni dornici să facă un gest caritabil pentru Copiii în Dificultate.De această dată pretextul este Semimaratonul Cursa Copiilor.
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of