
Un pas spre ziua de maine in anul 2020 – program de kinetoterapie pentru copii cu boli neurologice grave
Alături de voi dragi galantomi şi susţinători continuăm şi în anul 2020 lupta pentru o viată cât mai funcţională a copiilor ce suferă de afecţiuni neurologice grave, susţinuţi de Fundaţia Copii în Dificultate.
Sesiunile de kinetoterapie previn agravarea stării de sănătate, tonifică musculatura, întăresc sistemul nervos-central şi susţin recuperarea fizică a acestora.
Prin intermediul şedinţelor de kinetoterapie, copiii cu afecţiuni neurologice grave îşi îmbunătăţesc tonusul muscular necesar realizării diferitelor miscări şi mai mult adaugă momente de viaţă.
Beneficiarii proiectului sunt 19 copiii abandonaţi de părinţi în spitale, copii ce primesc îngrijire specializată, terapii de recuperare şi căldură sufletească din partea personalului din cadrul centrului Sfanta Margareta din Bucureşti.
Cu ajutorul vostru ei vor putea beneficia în continuare de intervenţia zilnică a unui specialist în kinetoterapie care va realiza minim 80 de sesiuni de kinetoterapie timp de o luna.
O donaţie minimă de 100 de lei poate asigura o sesiune de kinetoterapie pe săptămână pentru unul dintre copiii din fundaţie.
Suma necesară pentru a acoperi costul şedinţelor de kinetoterapie pentru 19 copii timp de o lună este de aproximativ 8000 lei
Evenimente fundraising

Mos Craciun Galantom ~ 2020
In beneficiul: Un pas spre ziua de maine in anul 2020 – program de kinetoterapie pentru copii cu boli neurologice grave
Galantom iți propune să fii tu Moș Craciun pentru cei la care Moșul nu ajunge, sau cei care au nevoie de ajutor.
1,000 RON
Suma:
2
Galantomi:

Daruieste ziua ta ~ 2020
In beneficiul: Un pas spre ziua de maine in anul 2020 – program de kinetoterapie pentru copii cu boli neurologice grave
Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.
25,004 RON
Suma:
14
Galantomi:

Dăruiește talentul sau pasiunea ta ~ 2020
In beneficiul: Un pas spre ziua de maine in anul 2020 – program de kinetoterapie pentru copii cu boli neurologice grave
Vă așteptăm să vă imbogățiți pasiunile și talentele adaugându-le o latură caritabilă pe Galantom.
855 RON
Suma:
1
Galantomi:

Semimaraton Brasov Intersport ~ 2020
In beneficiul: Un pas spre ziua de maine in anul 2020 – program de kinetoterapie pentru copii cu boli neurologice grave
Semimaratonului Brașov Intersport a IX-a ediție este un concursul de alergare montană care va avea loc în Brașov pe 29 Martie 2020.
150 RON
Suma:
2
Galantomi:
Pagini fundraising

Iustina- Mos Craciun Galantom CID
În ultimii ani am realizat că ce contează cu adevărat de sărbători nu este neapărat ce avem sub brad, ci ce avem în inimă. Așa că te invit

Kinetoterapie pentru copii cu boli neurologice grave, abandonati in spital
Anul acesta am aflat de posibilitatea de a-ți dona ziua de naștere pentru altii. Mai exact, 'adopți' o cauză pe care o popularizezi, încercând s

Cel mai frumos cadou de ziua mea - O şansa în plus la recuperare pentru copiii din căsuţa CID
Anul acesta cadoul pentru mine se transformă în DONAŢII pentru copiii din căsuţa CID. Aceşti copii au nevoie de sprijinul celor din jur pentru a

Mihai - Moș Crăciun Galantom CID
În ultimii ani am realizat că ce contează cu adevărat de sărbători nu este neapărat ce avem sub brad, ci ce avem în inimă. Așa că te invit

Cel mai frumos cadou de ziua mea ❤
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc bucuria zilei de nașt

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

DONEZ ZIUA MEA PENTRU CASA CID
Anul acesta am decis să îmi DONEZ ZIUA DE NAŞTERE pentru COPIII SPECIALI. Vreau să cred că aceşti copii cu nevoi speciale, nu sunt singuri în l

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Ce imi doresc de ziua mea
Deși îi știu de câțiva ani, anul acesta, înainte de epidemie, am reușit să îi cunosc îndeaproape. Sunt simpli, sunt empatici și ca orice co

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Haideti sa fie frumos! Ajutam niste copii?
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Transforma cadoul pentru mine in iubire pentru copii
Sunt simpli, sunt minunaţi, sunt SPECIALI! În ultimii 20 de ani aceşti copii mi-au dăruit iubire neconditionată. M-au învăţat în fiecare

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

Cel mai frumos cadou de ziua mea
Anul acesta am vrut sa fac ceva frumos de ziua mea si anume sa imi donez ziua unei cauze nobile. Pentru mine e o zi ca oricare alta, insa mi-am dat se

Jazz în sufragerie - Gustări muzicale
După micul recital avut la centrul CID pentru copiii ce suferă de afecţiuni neurologice grave, în 2018, am rămas cu sentimentul că se pot face m

Luca aleargă pentru Copiii în Dificultate
Începând cu anul anterior, m-am alăturat echipei CID în lupta nemiloasă pentru viaţa celor 19 copii abandonaţi, ce suferă de afecţiuni neurol

Sebastian alearga pentru Copii in dificultate la Semimaraton Brasov 2020
Pentru mine şi colegii mei, Semimaratonul Braşov reprezintă o nouă oportunitate de a veni în sprijinul celor 19 copii abandonaţi, care suferă d